Astazi am avut marea bucurie sa ma reintalnesc cu o veche colega de liceu. Un fapt nesemnificativ pentru oricine altcineva, dar cumva relevant prin problemele pe care le-a ridicat discutia noastra.

Dupa pupaturi de rigoare si zambete de surpriza da-i cu "Ce mai faci?" "Unde lucrezi?" "Wow, ai firma?" etc. mi-a troznit prin cap sa o intreb direct "Cat esti de fericita?" Ador raspunsurile pline de franchete, si ea fiind una din cele care spun pe sleau ce gandesc nu din lipsa de subtilitate ci dintr-o educatie a integritatii, eram mai mult decat curios sa stiu ce va spune. Si raspunsul nu s-a lasat asteptat: "Mi-e bine, dar nu pot spune ca sunt fericita". Cati oare insa pot sustine sus si tare ca sunt fericiti? Nu stiu daca multi...

Acum nu trebuie sa credeti ca daca eu ma declar fericit gata, am un ascendent, ah ce nemaipomenit sunt, ce persoana plina de succes m-am facut peste noapte, etc, etc. Aiurea, cred ca nu prea am vreme sa fiu nefericit, nemultumit, bombanitor, ciufut sau mai stiu eu cum. Ma gandesc ca a fi nefericit este un lux pe care nu mi-l permit. Pentru ca cei nefericiti trebuie sa se trateze, sa faca calatorii, sa se distreze sau sa-si faca zile negre pe care sa le petreaca intr-o depresie sora cu mutenia, iar cei din jur sa se chinuie sa-i inveseleasca. Dar dialogul cu prietena mea mi-a aratat inca o data ca de fapt cum gandesti asa ajungi sa fii (si o sa va spun mai incolo cum am simtit asta pe pielea mea). Da, stiu sunt o gramada de carti pe tema asta. Poti sa iei orice manual de NLP (programare neurolingvistica, sic!) si sa scoti din el zeci de retete cu gandire pozitiva si asa mai departe. Nu cred ca vor schimba radical ceva in cel care le citeste pentru ca de cele mai multe ori el nu este decis sa-si schimbe modul de a gandi. Asa ca poate citi zeci de volume, poate asculta sute de conferinte si sa stea cu ochii intepeniti in trei televizoare deodata. Daca el (sau ea) nu a decis ca vrea sa schimbe ceva in modul de a gandi si sa faca schimbarea asta, nu se va petrece nimic. OK, OK, gata cu teoriile, revin la discutia noastra pentru ca chiar nu am chef sa schimb pe nimeni in seara asta. Nu am terminat treaba cu mine insumi daramite sa ma mai apuc si de problemele altora...

"Dar ce te face sa fii nefericita?" nu m-am putut opri sa o intreb. "Pai financiar nu ma pot plange pentru ca nu-mi lipseste nimic (deja o priveam cu interes), dar am o slujba care ma enerveaza, un sef idiot ( un gand brusc m-a cutremurat... oare toti sunt idioti in ochi subalternilor lor?), iar in timpul liber ma plictisesc si de aceea dorm foarte mult." Pentru o secunda am ramas perplex (eram mai degraba uimit sa aud ca cineva are timp liber si reuseste sa doarma destul) apoi cu stilu-mi repezit caracteristic am si scos (in viziunea mea) solutia: pai foarte bine cred ca ar trebui sa incepi sa te implici social, sa faci ceva pentru ceilalti! Gandeste-te sunt atatea lucruri de facut: asociatiile de caritate duc lipsa de voluntari, ecologistii nu fac parca niciodata destul, iar tu sigur te pricepi sa faci ceva si iti poti pune talentul in folosul lor."

Insa explozia mea de energie mi-a fost retezata brusc: "Eu? Dar eu nu vreau sa fac nimic pentru ceilalti! Sunt prea comoda, oricum nu am nici un talent deosebit deci nu vad ce as putea face." Evident ca nu am putut sa accept raspunsul ei si am inceput o discutie in contradictoriu in care ea sustinea ca nu e in stare sa faca mai nimic tocmai pentru ca eu sa plusez si sa o conving de contrariul. Ma simteam dezarmat sa vad cum lipsa de incredere in propriile forte o sabota sistematic si o facea inapta de un demers sustinut in nu conteaza ce directie. Si atunci mi-am dat seama brusc ca suma tuturor problemelor noastre sta de fapt in modul in care noi gandim, in modul in care vedem lucrurile. Persoane mult mai putin inteligente decat ea au afaceri sau cariere de succes, au o familie si o relatie cu care se mandresc, au studiile pe care si le-au dorit si daca e sa trecem peste micile insatisfactii din mizeriile zilei, poate sunt chiar cu mult mai fericite. Am realizat atunci ca saracia, boala, esecul nu pica din luna ci ni le picuram noi in suflet cu fiecare gand pana ajungem sa fim atat de convinsi de panza pe care noi ne-am tesut-o incat sa nici nu vedem altceva in afara ei.

Nu stiu daca ea va citi vreodata aceste ganduri. Si chiar daca ar face-o nu cred ca ar ajuta-o cu ceva (oare de ce tot vreau sa ajut pe cate cineva? o palma va rog!). Insa morala intalnirii mele cu ea mi s-a parut destul de evidenta. Nu esti ceaa ce mananci, nu esti ceea ce crezi ca au facut altii din tine, esti ceea ce ai acceptat sa faca altii din tine si prin urmare ai decis tu sa fii. Asa ca daca vrei mai multi bani, incepe sa multumesti pentru ceea ce ai si sa te bucuri deja ca vor veni si mai multi. Daca vrei sa fii iubit, ofera-ti toata iubirea pe care o gasesti prin buzunare fericit ca ele se vor umple la loc cu varf si indesat. Daca vrei o cariera de succes, bucura-te de postul pe care il ai si straduieste-te sa dai ce ai mai bun din tine constient ca acestea se vor intoarce mai apoi la tine. Sunt sigur ca lumea ar fi un loc mai bun. Dar nah, e buna si cum e acum, nu-i asa? :P

P.S. Cum am simti pe pielea efectul "gandirii negative", o sa va povestesc cand prind un alt ragaz si chef de povestit.